Ce este democraţia?

Democraţia este un tip de sistem politic sau un mod de luare a deciziilor într-o instituţie sau organizaţie în care toţi indivizii participă în mod egal la decizie iar decizia este bazată pe voinţa majoritară. Termenul de democraţie provine din limba greacă şi semnifică puterea poporului.

Un regim politic democratic este caracterizat de suveranitatea cetăţenilor în luarea deciziilor, separaţia puterilor în stat, asigurarea libertăţii de exprimare, justiţie independentă, domnia legii, asigurarea drepturilor omului şi credinţă în raţionalitatea omului. Într-un regim democratic, statul şi guvernarea sunt considerate mijloace prin intermediul cărora oamenii îşi rezolvă problemele şi îşi satisfac nevoile şi nu scopuri în sine.

Punct critic

Într-un regim democratic, partidele concurează în obţinerea de voturi iar cel care primeşte cel mai mare număr de voturi dobândeşte „puterea de a decide” pentru o perioda de timp, până la o nouă competiţie pentru voturi. În cadrul competiţiei pentru voturi, politicienii promit acţiuni viitoare în cazul în care primesc „puterea de a decide”. În cazul în care politicienii nu îşi îndeplinesc promisiunile pot fi sancţionaţi  prin retragerea votului la următoarele alegeri. În felul acesta, alegătorul, oferă un lucru cert, votul în schimbul unor incertitudini, promisiunile electorale.

Definiţii

Un sistem de guvernământ în care toţi indivizii din cadrul statului sunt implicaţi în mod egal în luarea deciziilor, în mod tipic prin alegerea unui reprezentant in parlament sau într-un for decizional similar”.

Sursa: Oxford Dictionary

Democraţia este un aranjament instituţional pentru a ajunge la decizii politice în care individul dobândeşte puterea de a decide prin intermediul unei competiţii pentru voturi”.

Sursa: Joseph Scumpeter (1950), citat de Mircea Sandu în „Democraţia trăită” prin instituţii şi resurse, FSD, 2003., www.osf.ro

Ce este decizia publică?

Decizia publică este decizia care vizează interesul general al unui grup sau al unui grup de interese şi care de regulă implică resursele financiare ale statutului.

Sursa: Radu Nicosevici, Corina Dragomirescu, Simona Fiţ, Despina Pascal, Mircea Mitruţiu, (2012), Dialog civic si social prin lobby şi advocacy, Proiect Partener Activ şi Implicat, FSE, POSDRU, Timişoara.

Ce este democraţia participativă?

Democraţia participativă face referire la mecanismele democratice prin care cetăţenii participă la decizia publică.

Democraţia participativă implică:

  • Participarea cetăţenilor la decizia publică;
  • Controlul cetăţenilor cu privire la cheltuirea banului public;
  • Consultarea publică a societăţii civile în ansamblul ei.

O democraţie participativă autentică implică participarea cetăţenilor la decizia publică, informarea cetăţenilor cu privire la deciziile autorităţilor publice, utilizarea constantă a consultărilor publice de către autorităţile publice şi transparenţă decizională.

Documente utile - Pentru a vizualiza și descărca documentele necesare accesați următorul link: DOCUMENTE UTILE

Carta europeană a democrației participative în planificarea urbană - Pentru a vizualiza și descărca documentele necesare accesați următorul link: Vezi document

Inițiativa cetățenească Europeană - Pentru a vizualiza și descărca documentele necesare accesați următorul link: Vezi document

Iulian Chifu - Societate participativă - Pentru a vizualiza și descărca documentele necesare accesați următorul link: Vezi document

Linii directoare pentru participarea civilă la procesul de luare a deciziilor politice  - Consiliul-Europei - Pentru a vizualiza și descărca documentele necesare accesați următorul link: Vezi document

Parlamentul European - Pentru a vizualiza și descărca documentele necesare accesați următorul link: Vezi document

 

TOP
× Intră pe chat